Long roads go the distance
Motorul se aude nervos sub capotă. E un motor de Ford Mustang, modelul vechi, anul 1969. Maşina e neagră metalizat, cu scaune şi banchetă îmbrăcate în piele de culoare vişiniu închis. Motorul se aude nervos sub capotă, bordul arată o sută de mile pe oră. Peisajul se miscă rapid pe lângă noi. Copacii din imediata apropiere a şoselei înguste şi prost întreţinută devin nişte dungi maro şi verzi, lungi, ca desenate de un copil. Soarele a răsărit de câteva ore şi nu străluceşte prea puternic ci se vede ca din spatele unei pânze pusă deasupra patului, împotriva ţânţarilor. Tom Waits cântă din boxe. Nu tare, dar destul încât să i se audă vocea încercată, peste zgomotul motorului. E melodia care mă face să mă gândesc la tine, iar asta mă face să conduc pe mijlocul drumului, mai iresponsabil ca un adolescent în călduri. Mă privesc în oglinda retrovizoare, care se reflectă în ochelari, care la rândul lor reflectă oglinda, şi aşa mai departe. Te văd cu colţul ochiului. Porţi o rochie de vară. Albă, galbenă, kaki, cu model sau fără, nu contează. Ţi-ai întins picioarele subţiri şi graţioase pe bordul maşinii, graţie spaţiului larg din maşină. Părul îţi coboară pe rochie, acoperindu-ţi jucăuş sânii. E lung şi castaniu, probabil mai lung decât îşi merită întreţinerea, dar ce ştiu eu? Te mândreşti oricum cu el mai mult decât s-a mândrit vreodată cineva cu ceva de la propria persoană.
Nu zici nimic. Nici nu trebuie. Am vorbit atâta vreme. Acum ne grăbim ca bezmeticii spre litoral. Pe drumul vechi, neumblat. Cu mâinile te îmbrăţişezi şi mă întreb dacă ţi-e frig, apoi îmi amintesc că mi-ai fi spus demult dacă era cazul. Te-ai fi folosit de asta ca să te alinţi şi eu aş fi fost mai mult decât bucuros sa opresc maşina acolo, în mijlocul drumului, şi să-ţi scot din bagaj o jachetă, chiar dacă aş fi simţit un uşor regret la gândul că o să-ţi schimbi postura asta atât de potrivită cu maşina, cu drumul, cu muzica…
Observi că te măsor şi îţi întorci privirea spre mine. Spui exact ce mă aşteptam să spui: “îţi place ce vezi?”. Eu izbucnesc în râs şi dau uşor din cap. Nu zic nimic, doar întorc privirea spre tine şi zâmbesc din colţul gurii. Ştii ce înseamnă. Te apleci înspre mine şi mă săruţi. Buzele îţi întârzie pe ale mele şi îmi mângâi obrazul cu mâna. Mă gândesc că nu văd prea bine drumul, dar dacă ar fi să mor aşa, nu mă pot gândi la o alternativă mai bună decât sărutându-te pe tine, la bordul bolidului meu preferat.
Apoi gândurile se amestecă, deoarece somnul devine prea greu şi nu mă mai pot concentra. Poate mâine seară merg mai departe cu visul ăsta. Sau poate fac la fel ca seara trecută şi ca în seara asta şi mă gândesc la aceeaşi scenă.
Ascultând aceeaşi melodie.
