Zborul lui Magellan #3

Reuşesc să mă ridic de pe scaun. Mă ţin de pereţi ca să nu mă prăbuşesc iar. Uşa se deschide automat, iar eu ridic ochii către coridor. Mă întîmpină o linişte dezolantă. Nici o respiraţie, nici o şoaptă. Doar sunetul rece al maşinăriei ce mă inconjoară. Lumini discrete clipesc în dreptul fiecărei uşi, iar deasupra capului se văd guri de ventilaţie din care picură condens. Coridorul este scăldat in intuneric, dar reuşesc să pornesc, încet dar mai sigur, către punte.

Ajung în dreptul uşii. Ecranul din dreptul ei afişează:

” Autorizaţie necesară. Măsuratori biometrice necesare.”

Îmi lipesc mâna de neo-plasticul rece. O lumină albă umple coridorul de umbre jucăuşe. Fiecare vinişoara din mâna mea străluceşte clar pe fundalul alb. Intr-o clipă lumina dispare şi un dispozitiv iese deasupra ecranului. Urmează retina. Pentru punte trebuie tot tacâmul.

De data asta camera de măsuratoare e mai discretă. Raze reflectorizante se răsfrâng pe detaliile din ochiul meu. Încerc să prind numele de pe ecran, numele meu, dar nu reuşesc. Mă întreb dacă această navă nu a suferit avarii.

Din nou întuneric. Întuneric şi linişte. Fac un pas. Luminile din tavan clipesc nervoase. În scene rapide văd scaune goale si apărătoarea pentru display-ul către exterior coborât. Treptat, sistemele se trezesc la viaţă cu un zumzăit discret. Un sunet care îmi pare teribil de familiar. Teribil de reconfortant.

Mă arunc pe scaunul de la cea mai apropiată consolă cu un oftat adânc.

– Stinge luminile.

Într-o fracţiune de secundă totul în jurul meu dispare.

– Afişează display-ul principal.

Se trag storurile.

– Afişează date vizuale pentru senzorul optic principal. Spectru vizibil.

Beznă.

” Holbează-te în abis şi abis-ul se va holba înapoi.”

Mă foiesc în scaun, nu vreau să cred ceea ce văd. Verific datele ce apar sub nasul meu. Senzorul principal e setat pe poziţia implicită.

– Roteşte 90 de grade pe axa „y”.

Beznă.

Am senzaţia că mă sufoc.

-Roteşte 90 de grade pe axa „y”.

Iat-o. Apare în sfârşit. Îmi aud bătăile inimii în tâmple. Lumina a o mie de milioane de sori, învârtindu-se încet prin vid. O infinitate de locuri într-o infinitate de combinaţii într-un lanţ fragil pierdut într-o mare de întuneric. Am aflat… de unde am plecat. Sunt mai departe decât a fost vreodată altă fiinţă umană. Mă uit înapoi la tot ce a fost, tot ce este şi tot ce va fi vreodată civilizaţia omului.

Mă fulgeră un gând. Un gând care ştiu că e al meu. Un „eu” mai tânăr, mai îndrăzneţ, mai inocent.

„Mai bine să mori singur, la mii de ani lumină de casă, decât în patul tău înconjurat de familie.”

Cautand locuri neatinse, locuri…

– Reseteaza unghiul.

Beznă.

Anunțuri

~ de nomorelol pe Septembrie 15, 2014.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: